Formatia aceasta m-a speriat – din mai multe motive. Unul din ele - cautand informatii despre ei am descoperit ca au scos o gramada de release-uri, peste 30, si simteam putina ciuda pentru faptul ca i-am cunoscut asa tarziu. Oricum, sound-ul de pe acest album este tipic doar catorva split-uri, deci nu fierbeti. Daca nu ma insel, restul este compus intr-o component diferita, pe directie cybergrind. Stigmata High-Five - varf de piramida! Insumeaza intreaga experienta intr-un maldar, iar dupa ce asculti albumul nu stii ce anume trebuie punctat cu adevarat. Piesele merg toate dintr-o directie moderna de grindcore fix spre rai – fuzionand mai multe arii metalice. Amprenta evidenta, totusi, este cea de deathgrind – chitaristul merge rapid pe riff-uri pantagruelice tip Cryptopsy, In cealalta emisfera, cea melodica, se intampla insa fix ce nu-mi doaream sa aud: o gramada de elemente tipice swedish metal. Totul e cantat ca la carte, insa, din motive personale, genunchiul nu-mi mai sare nici cu barosul. Sunt destul de multe elemente tehnice pe disc si se combina incredibil cu toba care, btw, este extraordinara, insa nu imi plac absolut deloc setarile ei – in momentele “incinse” nu se mai distinge deloc. Si am ramas dator cu al doilea motiv, vorbind despre barbarisme: vocea este feminina! Ok, press rewind: vocea este feminina! Sunt persoane de sex masculin care in mod sigur nu pot baga asa – nu-mi ramane decat sa aplaud. Dupa cum spuneam mai sus, chitara oscileaza de multe ori in metalcore bandajat pe radacini de Gothenburg, haotice ca la noul Converge ori mai retro si groovy in traditia power, thrash sau chiar progressive. Canada e renumita pentru release-urile ei smechere si asa ceva, sincer, is made only in Ottawa. [7.4]